Page 5 - LiveBooks – Bibliotecă Vie
P. 5
În Proiectul MedVET am ales aceste instrument, pentru a
pune în contact profesioniștii din domeniul medical cu
părinții copiilor cu dizabilități sau la risc. Poveștile
părinților veterani și ale cadrelor medicale sunt
împrumutate cititorilor, cursanții noștri. Cărțile noastre
umane sunt resurse vii de învățare, disponibile în orice
moment, de pe orice browser sau dispozitiv mobil, pentru
cei care au nevoie să aibă acces la ele și să învețe.
Scopurile noastre, în crearea acestei Biblioteci Vii, au fost:
-sprijinirea cadrelor medicale în preluarea poziției dificile
de „mesageri ale știrilor proaste”, dar și ajutarea lor
îndeplinirea rolului de mediator între părinți și nou-
născuții lor cu nevoi speciale, în cel mai bun mod posibil.
-acordarea de suport părinților pentru a înțeleage mai
bine și a accepta noua lor viață, precum și îmbunătățirea
serviciilor pe care le primesc la secțiile de OG și
neonatologie din spitale, dar și în clinicile de monitorizare
ulterioară.
5